Nu stiu cat din azi mai inteleg maine.
Desi nu uit nimic.
Nimik din ce sunt, din ce m-a facut sa fiu vreodata.
Rescriu, revirgulez, retot, inovez solutii juridice pe un nou cod pe care nu-l cunosc, intotdeauna speranta construieste prin increderea in sine insami si iata-ma
Iata-ma in urma cu 20 de ani, un profesor drag si urat intrebandu-ma ce-i cu mine, nu spun, Nu stiu, zic, Te asteapta? – ma intreaba, Nu, raspund, tocmai, Nu ma va astepta niciodata.
Iar azi ma cuibaresc, adversativa conjunctie de echilibru, pe umarul, in bratul, in parfumul cald
Desi nu pot uita culcusul cald al parintelui care nu mai e, a carui tampla am mangaiat-o imediat dupa ce, imediat inainte de a mai putea fi calda, parca dormea, parca visa. Il mai vazusem asa de atatea ori, cu buzele intredeschise, dormea atunci, ii ascultam respiratia si ma speriau intervalele lungi ale cererii din plamani, ma speria rasuflul surt, la intervale lungi, ma speria stiind deja. Dar am uitat pentru moment, ma simteam atat de bine. Dupa care am aflat.
I-am mangaiat tampla carunta si calda inca, mi-am luat, pierdut, adio de la tata, l-am petrecut spre neinteles, spre absenta, nu stiu la catdoimetri e azi acolo, dedesubt, dar recit inca un blaga Calugare, in iarba schitului meu si aude, pesmne, pasii mei cand mai vin
De-oi planta o salcie.
Padurea de cruci am simtit-o imediat, imediat ce nu mai puteam intelege si stapani, am simtit suferinta atator oameni din strada, toti cei cu care ne putem imbranci pe trotuar ori injura in trafic, tot atatea cruci multiplicate cu, geometric, numarul suferintelor dupa ele, in granit negru sau gri nu mai stim, ne amintim sporadic si dureros, in insistenta vreunei surorifrateidentic de a duce apa, de a duce apa florilor atat iubite, atata constientizam azi, acuma, in pielea simturilor noastre. In nefacutul vorbei destule cu
Mereu asa-i
De-asta muzica altora, a se vedea link pi'em la a treia..
De n-ar fi dedicat in unda laser, n-am mai semna nimica
desi cu Dar..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu